mercredi 2 mars 2011

Cât de mult contează horoscopul, în viața noastră ?

Sunt născut pe 18 Noiembrie….deci, Scorpion ! Din când în când, în anumite ziare, reviste sau broșuri, găsesc publicate  faimoasele Horoscoape zilnice, lunare sau anuale, pe care recunosc că le citesc nu pentru că aș fi cu adevărat interesat de compatibilităti, caracteristici sau calităti ale zodiei, ci din simpla curiozitate. Le citesc intotdeauna cu detașare și chiar cu amuzament !
În horoscopul pentru zodia mea sunt unele lucruri care se potrivesc (de exemplu, faptul că sunt “hotărat” și “curios”) însă și multe care nu se potrivesc (“viclean”, “răzbunator”, “agresiv”). Se spune că am o compatibilitate generală foarte bună cu zodiile Rac și Pești. Dar soția mea, de exemplu, este Taur (sau Tăuroaică, daca vreți) adică pratic incompatibili, dacă ar fi să ne luăm după făcătorii de Horoscoape ! Avem însă  24 de ani de căsnicie și putem spune că suntem compatibili, din toate punctele de vedere ! Și încă ceva : Când ne-am cunoscut, soția nu m-a intrebat, cum o fac multe dintre tinerele din ziua de azi, în ce zodie sunt născut ! Mi-a spus că nu contează descrierea sau compatibilitatea cuprinse  într-o broșură concepută pentru a stoarce niște bani de la curioși sau naivi ci omul adevărat, eu ca persoană, lucru care ne-a făcut să ne atașăm din primele zile ale relației !
Ca o concluzie : Îi respect pe Horoscopiști și Astrologi, trebuie să mănânce și ei o pâine, dar tot ceea ce se publică legat de aceste subiecte este relativ și trebuie privit cu detașare, fără a fi pătimași !
Cât de mult contează Horoscopul, pentru voi ?