samedi 14 avril 2012

Un om și-o pâine.

În drumurile noastre către diferite locații frecventate zilnic (casă, firmă, școală, piață, etc.) trecem pe lîngă anumiți indivizi de diferite vîrste pe care îi recunoști foarte ușor după aspect, după îmbrăcămintea sărăcăcioasă și ponosită și, nu de puține ori, mai ales în mijloacele de transport în comun, după miros ! Sunt așa-numiții  "boschetari", "oamenii străzii" sau "homeless", cum spun americanii. Poate părea de necrezut, dar unii dintre acești nefericiți ai sorții au demnitatea lor, au orgoliul lor, sunt recunoscători atunci cînd cineva le face un bine și încearcă în felul lor să se revanșeze.
De mai multe luni (vreo opt sau nouă) în holul de la etajul unde locuiesc și-a găsit adăpost nea Victor, cum îi spun cei care-l cunosc, un om mărunțel, slăbut, cu barbă, un om care, la cei 58 de ani ai săi și în situația în care se află are puterea să mai zîmbească uneori și să vorbească cu unii dintre locatarii imobilului. Îmi propusesem și eu în mai multe rînduri să intru în vorbă cu el și iată că în urmă cu două săptămîni,  pe cînd mă întorceam de la servici, l-am găsit pe nea Victor sorbind dintr-o supă primită de la vreun vecin binevoitor avînd alături un cremwursti aburind și o pâine. "Ți-e foame, nea Victore ? Poftă mare !" "Mulțumesc, da, mi-e foame, am fost azi la un en gros, am descărcat și încărcat saci de adeziv toată ziua și nu mi-au dat decît 10 lei cu care mi-am cumpărat niște cremwursti și pîinea asta, da` o mănînc mâine, că nu se știe dacă voi mai găsi de lucru mîine...." - nea Victor s-a oprit pentru cîteva secunde, uitîndu-se într-un punct fix, o ușoară tristețe acaparîndu-i chipul deja obosit. Din  vorbă în vorbă am aflat că omul din fața mea a fost cîndva profesor suplinitor de istorie în ciclul gimnazial, apoi profesor cu normă întreagă pentru o scurtă perioadă după care, datorită problemelor familiale (a fost înșelat de soție cu un bărbat mai tînăr cu 10 ani și dat afară din casă - casa fiind a ei - ) s-a apucat de băutură, pierzîndu-și astfel slujba. "De atunci muncesc, mănînc și dorm pe unde apuc", a spus  nea Victor cu voce stinsă. I-am întins o bancnotă de 10 lei, rugîndu-l să zică bogdaproste, să fie de sufletul părinților mei. "Eu cu ce pot să vă ajut, în schimb ? mi-a replicat acesta, spontan. "Cu nimic, este în memoria părinților mei". "Bine, dar..." Am intrat în casă. Mai tîrziu m-am dus cu  gunoiul menajer la ghenă. Nea Victor adormise cu capul pe pâinea păstrată spre a-i potoli foamea a doua zi. Un om și-o pâine, un om pentru care banala pâine, aruncată de unii dintre noi cu nonșalanță la gunoi, contează enorm pentru supraviețuire !
Ca tot omul m-am apucat să-mi ajut soția la curățenia de Paște, revenindu-mi sarcina de a snopii în bătaie covoarele. Cu unul dintre ele pe umăr, am purces către bătător cînd, deodată, mă aud strigat din spate de o voce masculină. Era nea Victor care m-a rugat să-l las pe el să bată covoarele, pentru că și așa nu are ce face și vrea să se revanșeze pentru faptul că l-am băgat în seamă și i-am dat acei bani.
E bine să încercăm să nu trecem de fiecare dată nepăsători și indiferenți pe lîngă acești oameni năpăstuiți și necăjiți. În spatele aparenței de "boschetari" se ascund povești triste de viață, acești oameni au uneori mai multă demnitate și recunoștință decît oamenii aparent normali !

dimanche 8 avril 2012

Paștele nu este o sărbătoare a îmbuibării.

Noi, românii, punem foarte mult accent atunci cînd ne aflăm în preajma sărbătorilor importante de peste an, pe mîncare și pe distracție. Mă uitam acum cîteva minute la jurnalul de știri al unei importante televiziuni comerciale în care au fost incluse și imagini cu tineri petrecăreți într-unul din cluburi înaintea sărbătorii Floriilor. Însă cîți dintre ei vor merge astăzi la biserică pentru a asista la slujba specifică ?
La Cora Lujerului, ieri, zeci de persoane stăteau încolonate în fața  raionului  de pescărie pentru că, nu-i așa, este dezlegare la pește. Este dezlegare la pește dar și  "dezlegare" pentru mersul la lăcașele de cult, dacă, într-adevăr, vrem să respectăm tradiția (și nu numai)  bisericii ortodoxe strămoșești.
Ce mai încolo și încoace, ca să nu lungesc prea mult vorba, foarte multă importanță  pentru  mîncare, pentru potolirea cerințelor trupești care sunt și ele necesare, fără îndoială,  și mult mai puțin sau în unele cazuri chiar deloc în ceea ce privește aspectul spiritual, al comunicării cu divinitatea prin post, smerenie, rugăciune și fapte bune !
Mai sunt cîteva zile în care vom trece prin Săptîmâna Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos și apoi.....pentru unii (foarte mulți), liber la un alt praznic creștinesc în care vor bea și vor mînca în exces, orizontul domniilor lor reducîndu-se cel puțin de această dată la farfuria cu (multe) sarmale, la friptura de miel sau curcan, după caz, salată de boeuf din belșug, la cozonac care ar fi bine să fie mult, normal, și de pomană dacă se poate, vinul, țuica, băuturile spirtoase cu diferite arome ce imită coniacul să fie de asemenea în cantități mari  și tot așa, să faceți  mațu` gros, fraților - ori e sărbătoare, ori nu mai e ! ! !
În ce mă privește, țin post miercuri și vineri ca și pînă acum și în Săptămâna Mare, voi mînca normal,  pentru că știu pe propria piele (mai bine zis, pe propriul stomac) ce înseamnă excesele alimentare, de băut nu pot bea decît în cantități modeste inclusiv din motive de sănătate. Cu siguranță voi merge la Înviere, la biserică, și nu pentru că așa cere tradiția ci pentru că, uneori, chiar simt nevoia de liniște interioară, de comuniune spirituală cu Divinitatea.
S-auzim de bine și aveți grijă cît mîncați !

jeudi 29 mars 2012

Respectul meu, Florea Cristian !


Nu știu dacă persoana despre care este vorba în prezentul articol va citi aceste rînduri. Mi-ar plăcea să fie așa. Indiferent, însă, dacă o va face sau nu, gestul lui de a-mi oferii, de a renunța la un anumit lucru (nu contează care este acel lucru sau valoarea lui, nu vreau să stric acest moment deosebit cu amănunte mai puțin importante) pentru a se deplasa la locul meu de muncă și a mi-l oferii gratuit, fără nici o pretenție, merită să-l amintesc aici, public !
Cîți dintre noi mai suntem capabili, în mizeria materială și morală de care ne lovim la tot pasul, să mai facem gesturi frumoase, altruiste, fără să cerem nimic în schimb ? Sincer, nici eu nu cred că aș fi avut tăria sau disponibilitatea de a oferii unui coleg de serviciu un obiect pentru care mulți dintre noi am fi pretins bani sau l-am fi aruncat sub pretextul că este învechit fizic sau uzat moral.
Despre Florea Cristian, șef de depozit la firma în care îmi desfășor activitatea, s-au spus nu o dată lucruri mai puțin măgulitoare, mai puțin onorante. Dar, cum NIMENI nu este perfect, cum NIMENI nu posedă numai calități sau atitudini pozitive sau din contră, numai părți întunecate, dezonorante ale caracterului și felului de a fi, Cristian (Cristi, cum îi spunem noi, colegii) a dezvăluit astăzi latura frumoasă, luminoasă, pozitivă, a caracterului său, a OMULUI Florea Cristian,  fapt pentru care și pe această cale, îi mulțumesc !
Stă în puterea fiecăruia dintre noi să facem lucruri  frumoase, omenești, care să aducă zîmbete și gesturi de mulțumire și recunoștință din partea celor care ne înconjoară. Una dintre condiții este aceea de a avea tăria să fim mai puțin egoiști sau egocentrici !

samedi 24 mars 2012

Ori suntem mîrlani, ori nu mai suntem.

Cu puțin timp în urmă, avînd cu mine cele de trebuință spre a-mi pomeni părinții și alte rude trecute la cele veșnice, am purces către biserică și cimitir. În tramvaiul 41 m-am așezat pe scaun undeva în dreptul celui de-al doilea burduf. La un moment dat aud voci foarte tari, stridente,  răzbătînd din spatele tramvaiului. "Salut Ioane"  "Salut Grigore" "Ce faci mă, panaramă ?" "Bine, mă, am fost în Obor să-mi iau ciocatele alea de care ți-am zis și-am scos un preț bun pe ele, moșule".....ș.a.m.d.
 Mă întorc, curios să văd cine are gura așa mare, de parcă ar vorbi cu surzii. Un individ cît un dulap,  sau mai bine zis cît un bivol, cu burtoiul revărsat peste curea, cu ceafa mare, încrețită de două-trei rînduri de osînză, vorbea, dar ce spun eu, trîmbița la telefonul pus pe speaker cu o altă panaramă, pardon, cu un alt individ. Stau acum și mă întreb : De ce trebuia acel telefon pus pe speaker în condițiile în care se efectua o convorbire privată ? De ce a trebuit să fim agresați  fonic noi, ceilalți călători din  mijlocul de transport în comun, deși, în mod normal, o convorbire telefonică se efectuează pe un ton  cît mai decent, cît mai discret, fără să fie vorba de a ascunde ceva, cuiva ?
 "Țară frumoasă, păcat că-i locuită", este caracterizarea apărută în ultimii ani la adresa calității umane a multora din cei ce populează aceste meleaguri. Aferim !
P.S Am omis să vă spun că "eroul" acestei însemnări și cele două persoane care îl însoțeau scuipau de zor pe găurile gurilor, la fel de zgomotos, coji de bomboane agricole.....

dimanche 18 mars 2012

Uraaa, am devenit Omul Invizibil !

Știați, dragi prieteni, că am reușit să devin clona celebrului personaj al lui Herbert George Wells, Omul Invizibil ? Ei bine, aflați acum. Păi, mă dusei, vorba olteanului, la un magazin mixt să-mi cumpăr două batoane de ciocolată pe care le ochisem în galantar ieri. Booon ! Eram primul client în acel moment, vînzătoarea îl servea pe clientul precedent cu o sticlă de suc de la dulapul frigorific, deci practic urmam eu să fiu servit. Deodată, din stînga, dinspre intrare, apare o bătrînică ce se așează ÎN FAȚA MEA fără să spună absolut nimic, fără să mă întrebe dacă sunt client sau doar privesc, fără să spună dacă are vreo problemă de sănătate care să o determine să o ia înaintea celui aflat pentru cumpărărături ÎN FAȚA dumneaei, adică eu ! De fel sunt un om echilibrat și rațional, evit situațiile tensionate cu calm și, mai ales, îmi place să-i respect pe cei ajunși la vîrsta senectuții, acest lucru făcîndu-mă ca și în situația pe care v-o relatez să o privesc pe bătrînică cu condescendență și să o las, fără a reacționa verbal în vreun fel, să fie servită în fața mea. Vă asigur că bătrînica era sănătoasă psihic, putea să vorbească (dacă a cerut o pâine vînzătoarei, e clar) !.....Copiii și tinerii trebuiesc învățați și sfătuiți să-i respecte pe cei în vîrstă, în toate împrejurările. Ce te faci însă cu bătrînii / bătrînele nesimțiți / nesimțite ce oferă contraexemple de lipsă de respect față de ceilalți semeni, indiferent de vîrstă ? Ceea ce v-am spus este doar un exemplu în acest sens, fiecare dintre voi sunt convins că s-a confruntat, la rându-i, cu așa ceva. Așa ceva ! ? ! ?

dimanche 4 mars 2012

4 Martie 1977

4 Martie 1977, ora 21.22. Aveam 14 ani și vreo trei luni....Mă întorsesem de circa o oră de la niște colegi de școală și mă uitam împreună cu părinții la filmul bulgăresc "Dulce și Amar" (un titlu parcă prevestitor al alternanței de situații ce avea să urmeze)....Deodată, au început mișcările pămîntului, pe orizontală și pe verticală, lustrele au început un dans nebunesc, mobilele scărțîiau pe luciul linoleumului....Instinctiv, mama a încercat să mă acopere cu trupul ei (eu între timp ațipind pentru cîteva momente) pentru a mă proteja (sigur, acum, după atîția ani mă pot întreba dacă atitudinea mamei mi-ar fi putut salva viața în eventualitatea prăbușirii imobilului, dar gestul ei a fost unul profund MATERN, profund uman), și îi voi fi recunoscător pentru asta cîte zile voi mai trăi ! Tata căuta să ne îmbărbăteze pentru a nu intra în panică.....Nici nu vreau să mă gîndesc ce consecințe ar avea astăzi un cutremur de aceiaș magnitudine (7,2 pe scara Richter) sau ceva mai mare decît cel pe care tocmai l-am evocat, avînd în vedere nepăsarea autorităților în ceea ce privește consolidarea imobilelor.....S-auzim, totuși, de bine !