samedi 4 février 2012

Cât de ușor putem fi manipulați ! ! !


 A fost de ajuns o ieșire nu foarte inspirată și documentată a ministrului de interne Traian Igaș (știți care, cel cu "branconajul") pe posturile de televiziune, ca mulți românași să dea iama în super și hypermarketuri pentru a se aproviziona cu rezerve (mari) de mîncare. Ce ne comunicase în prealabil domnul "branconaj" Igaș ? Păi, domnu`sinistru, pardon, ministru ne-a spus că vor veni nămeți mari peste noi, ceva cam ca-n 1954, cu viscole puternice și tot tacîmu, posibil cod roșu de vreme rea ! Atunci, cînd au auzit din gura unei autorități publice o asemenea informație panicardă, unii (destul de mulți !) dintre noi și-au scos banii de la ciorap sau saltea, după caz, și au purces să golească rafturile magazinelor în căutare de păpică de rezervă căci, nu-i așa, domnu`ministru ne-a atenționat (de fapt, fără să vrea, ne-a manipulat, în beneficiul societăților ce patronează super și hypermarketurile pomenite și care au făcut în două - trei zile de panică indusă profituri comparabile cu perioada sărbătorilor de iarnă) ! Am văzut ieri, mergînd la cumpărăturile normale, obișnuite, într-un complex comercial din zona Lujerului din București, cum oamenii goleau cu rapiditate navetele cu legume sau rafturile cu alte produse de-ale gurii...Chiar dacă ar veni zăpezi foarte mari, precum în mult amintitul an 1954, datele problemei sunt, totuși, altele. În ciuda imperfecțiunilor care mai apar, în ciuda bîlbîielilor autorităților în luarea imediată a unor decizii prompte și potrivite situației din momentul respectiv, trăim, totuși, in 2012, altele sunt mijloacele și modalitățile de comunicare și atenționare, altele sunt dotările cu echipament și utilaje specializate de intervenție pentru intemperii naturale, nu se mai poate bloca un oraș precum Bucureștiul, ar fi de domeniul absurdului.
Si-atunci, de ce oamenii au dat atît de ușor crezare unei știri, unui anunț, repet, panicard, lansat  de o personalitate destul de confuză și controversată a guvernului ? Este trist să constatăm că mulți dintre noi sunt foarte ușor influențabili, ușor de manipulat, și asta nu e deloc bine, fie și prin prisma faptului că suntem într-un an electoral și asemenea dovezi de zvonuri și "vrăjeli" venite din partea clasei politice și politicienilor (indiferent de culoarea sau doctrina lor), vis a vis de adversarii lor, au șanse foarte mari să "prindă"  la mulți, foarte mulți români bolnavi de naivitate ! S-auzim de bine !