Un om și-o pâine.

În drumurile noastre către diferite locații frecventate zilnic (casă, firmă, școală, piață, etc.) trecem pe lîngă anumiți indivizi de diferite vîrste pe care îi recunoști foarte ușor după aspect, după îmbrăcămintea sărăcăcioasă și ponosită și, nu de puține ori, mai ales în mijloacele de transport în comun, după miros ! Sunt așa-numiții  "boschetari", "oamenii străzii" sau "homeless", cum spun americanii. Poate părea de necrezut, dar unii dintre acești nefericiți ai sorții au demnitatea lor, au orgoliul lor, sunt recunoscători atunci cînd cineva le face un bine și încearcă în felul lor să se revanșeze.

De mai multe luni (vreo opt sau nouă) în holul de la etajul unde locuiesc și-a găsit adăpost nea Victor, cum îi spun cei care-l cunosc, un om mărunțel, slăbut, cu barbă, un om care, la cei 58 de ani ai săi și în situația în care se află are puterea să mai zîmbească uneori și să vorbească cu unii dintre locatarii imobilului. Îmi propusesem și eu în mai multe rînduri să intru în vorbă cu el și iată că în urmă cu două săptămîni,  pe cînd mă întorceam de la servici, l-am găsit pe nea Victor sorbind dintr-o supă primită de la vreun vecin binevoitor avînd alături un cremwursti aburind și o pâine. "Ți-e foame, nea Victore ? Poftă mare !" "Mulțumesc, da, mi-e foame, am fost azi la un en gros, am descărcat și încărcat saci de adeziv toată ziua și nu mi-au dat decît 10 lei cu care mi-am cumpărat niște cremwursti și pîinea asta, da` o mănînc mâine, că nu se știe dacă voi mai găsi de lucru mîine...." - nea Victor s-a oprit pentru cîteva secunde, uitîndu-se într-un punct fix, o ușoară tristețe acaparîndu-i chipul deja obosit. Din  vorbă în vorbă am aflat că omul din fața mea a fost cîndva profesor suplinitor de istorie în ciclul gimnazial, apoi profesor cu normă întreagă pentru o scurtă perioadă după care, datorită problemelor familiale (a fost înșelat de soție cu un bărbat mai tînăr cu 10 ani și dat afară din casă - casa fiind a ei - ) s-a apucat de băutură, pierzîndu-și astfel slujba. "De atunci muncesc, mănînc și dorm pe unde apuc", a spus  nea Victor cu voce stinsă. I-am întins o bancnotă de 10 lei, rugîndu-l să zică bogdaproste, să fie de sufletul părinților mei. "Eu cu ce pot să vă ajut, în schimb ? mi-a replicat acesta, spontan. "Cu nimic, este în memoria părinților mei". "Bine, dar..." Am intrat în casă. Mai tîrziu m-am dus cu  gunoiul menajer la ghenă. Nea Victor adormise cu capul pe pâinea păstrată spre a-i potoli foamea a doua zi. Un om și-o pâine, un om pentru care banala pâine, aruncată de unii dintre noi cu nonșalanță la gunoi, contează enorm pentru supraviețuire !

Ca tot omul m-am apucat să-mi ajut soția la curățenia de Paște, revenindu-mi sarcina de a snopii în bătaie covoarele. Cu unul dintre ele pe umăr, am purces către bătător cînd, deodată, mă aud strigat din spate de o voce masculină. Era nea Victor care m-a rugat să-l las pe el să bată covoarele, pentru că și așa nu are ce face și vrea să se revanșeze pentru faptul că l-am băgat în seamă și i-am dat acei bani.

E bine să încercăm să nu trecem de fiecare dată nepăsători și indiferenți pe lîngă acești oameni năpăstuiți și necăjiți. În spatele aparenței de "boschetari" se ascund povești triste de viață, acești oameni au uneori mai multă demnitate și recunoștință decît oamenii aparent normali !