jeudi 29 mars 2012

Respectul meu, Florea Cristian !


Nu știu dacă persoana despre care este vorba în prezentul articol va citi aceste rînduri. Mi-ar plăcea să fie așa. Indiferent, însă, dacă o va face sau nu, gestul lui de a-mi oferii, de a renunța la un anumit lucru (nu contează care este acel lucru sau valoarea lui, nu vreau să stric acest moment deosebit cu amănunte mai puțin importante) pentru a se deplasa la locul meu de muncă și a mi-l oferii gratuit, fără nici o pretenție, merită să-l amintesc aici, public !
Cîți dintre noi mai suntem capabili, în mizeria materială și morală de care ne lovim la tot pasul, să mai facem gesturi frumoase, altruiste, fără să cerem nimic în schimb ? Sincer, nici eu nu cred că aș fi avut tăria sau disponibilitatea de a oferii unui coleg de serviciu un obiect pentru care mulți dintre noi am fi pretins bani sau l-am fi aruncat sub pretextul că este învechit fizic sau uzat moral.
Despre Florea Cristian, șef de depozit la firma în care îmi desfășor activitatea, s-au spus nu o dată lucruri mai puțin măgulitoare, mai puțin onorante. Dar, cum NIMENI nu este perfect, cum NIMENI nu posedă numai calități sau atitudini pozitive sau din contră, numai părți întunecate, dezonorante ale caracterului și felului de a fi, Cristian (Cristi, cum îi spunem noi, colegii) a dezvăluit astăzi latura frumoasă, luminoasă, pozitivă, a caracterului său, a OMULUI Florea Cristian,  fapt pentru care și pe această cale, îi mulțumesc !
Stă în puterea fiecăruia dintre noi să facem lucruri  frumoase, omenești, care să aducă zîmbete și gesturi de mulțumire și recunoștință din partea celor care ne înconjoară. Una dintre condiții este aceea de a avea tăria să fim mai puțin egoiști sau egocentrici !

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire