dimanche 13 février 2011

Iar ne-ndrăgostim ! Dar s-o facem pe bune !

Suntem din nou în pragul unei sărbători-surogat, importată, ca multe alte lucruri, din "civilizata" Americă, unde comerțul cu suveniruri specifice acestei zile (inimioare, ursuleți de pluș, cupidoni, gablonzuri, etc.) i-a inspirat și pe "înapoiații" europeni care nu știu decât să profite de pe urma amorezilor de ocazie sau permanenți ! O agresivă campanie de promovare a acestei ocazii de golire a buzunarelor clienților mai mult sau mai puțin îndrăgostiți, (dar care țin cu tot dinadinsul să-și impresioneze partenerele  că, de, suntem în criză, suntem săraci dar în asemenea momente trebuie să ne întoarcem buzunarele pe dos -  ori suntem "boieri", ori nu mai suntem), este în plină desfășurare, în presa scrisă și audio-vizuală ! Așadar, dragi prieteni, pe locuri, fiți gata, îndrăgostiți-vă ! Dar, să nu ne uităm, totuși, propria noastră zi în care ne manifestăm, oficial, afecțiunea față de persoana iubită (Dragobetele), zi care, în ochii snobilor dâmbovițeni și nu numai, nu este la fel de "cool" ca Valentine`s-ul american. Să prețuim dragostea, iubirea, la adevărata lor valoare, să fim sinceri în primul rând cu noi înșine și să ne bucurăm pentru fiecare clipă petrecută în compania persoanei iubite. Adevăratele sentimente nu au nevoie de zile sau sărbători speciale pentru a fi împărtășite. Vă salut !


Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire