samedi 26 février 2011

"Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine"

Așa suna una dintre "lozincile" sistemului în perioada comunistă. Mai marii zilelor de atunci încercau să ne convingă și să convingă opinia publică internațională de bunele intenții și stabilitatea regimului socialist din România lui Ceaușescu !  Nu voi comenta în momentul de față  cât de mult și de eficient se muncea înainte de 1989. Probabil o voi face într-o altă însemnare.
Se discută acum intens, cu argumente pro sau contra, despre modificările ce se aduc la Codul Muncii, despre faptul că mulți cetățeni apelează și așteaptă ajutoarele statului în loc să muncească, etc.  Sigur că există și asemenea exemple de oameni, unii dintre ei tineri sau foarte tineri, care efectiv sînt leneși sau puturoși, părinții asigurându-le banii, mijloace de distracție și chiar mașină la scară, pe cale de consecință aceștia preferând orice altceva în detrimentul muncii !
Reversul medaliei îl reprezintă o parte importantă a angajaților care muncesc din greu la bugetari dar mai ales în sistemul privat, câte 8, 10 sau chiar 12 ore/zi, oameni care-și sacrifică parțial viața personală pentru a câștiga un ban cinstit, dar care primesc în schimb un salariu de mizerie din care abia pot supraviețui de la o lună la alta (din rândul acestora face parte și subsemnatul, prin urmare nu vorbesc din auzite ci trăiesc efectiv frustrările și regretele unui om care muncește în sectorul privat și care este tratat cu lipsă de respect din partea patronului, a directorului general, etc) ! Haideți să subliniem și acest aspect nu doar faptul că unii nu vor să muncească (deși în ziua de azi, în mizeria morală și materială în care trăim, a nu vrea să muncești  este o dovadă de inconștiență) și apelează la ajutoarele statului ci și că MUNCA TREBUIE RESPECTATĂ, OAMENII CARE MUNCESC CINSTIT ȘI ÎȘI PLĂTESC TAXELE ȘI IMPOZITELE CĂTRE BUGETUL STATULUI TREBUIE RESPECTAȚI,  PRIMIND UN SALARIU CEL PUȚIN DECENT CONFORM PREGĂTIRII, VOLUMULUI DE MUNCĂ ȘI CALITĂȚII MUNCII, INDIFERENT DACĂ ÎȘI DESFĂȘOARĂ ACTIVITATEA ÎN SECTORUL BUGETAR SAU ÎN CEL PRIVAT !
Tăierile haotice de salarii și pensii din ultima perioadă, în dorința disperată a unui guvern incompetent, lipsit de strategii și soluții decente de rezolvare a problemelor cu care ne confruntăm de a colecta, cu orice preț, bani la buget, demonstrează că nu există respect pentru muncă și pentru cei care muncesc sau au muncit până la pensie din partea celor mandatați de noi toți pentru a conduce destinele acestei țări !
Metaforic vorbind, nu numai că foarte mulți dintre noi nu primim "pâine" pentru munca prestată, dar atunci când o primim aceasta este "uscată", foarte uscată !
Mai mult respect pentru cei care muncesc, domnilor patroni !
Mai mult respect pentru cei care muncesc, domnilor guvernanți !
S-auzim de bine !

samedi 19 février 2011

Aniversare Brâncuși

Se împlinesc 135 de ani de la nașterea sculptorului român născut la Hobița - județul Gorj, Constantin Brâncuși. Ansamblul de la Târgu Jiu (Masa Tăcerii, Coloana Infinitului, Poarta Sărutului) este definitoriu pentru opera marelui artist. Unul dintre cei mai importanți sculptori ai secolului XX, autor al mai multor lucrări de referință ( Pasărea Măiastră, Muza Adormită, Domnișoara Pogany) a trăit și sa stins la Paris.

vendredi 18 février 2011

Despre guralivi

Nu voi face aici analiza tipologiilor umane pe care, în general, le cunoaștem cu toții ! Mă voi referii doar la acei oameni cărora le place enorm sa vorbească, să comunice, nativ o fac foarte ușor, dacă te nimerești în preajma lor nu te vei plictisii sau, cum este cazul în videoclipul de mai jos,  având ca protagoniști pe  marii maeștri ai scenei românești, Octavian Cotescu și Marin Moraru, vei asculta multe și nu vei ințelege mai nimic ! Cei doi iși joacă rolurile magistral, Marinuș  Moraru fiind, de data aceasta, în postura de  “ascultător” cuminte ! Ca și în viața de zi cu zi, când cei buni de gură, “limbuții” , povestesc uneori vrute și nevrute forțându-și, cu voie sau fără voie, auditorii să indure pălăvrăgeala lor, aceștia simțindu-se obligați, in general, să aprobe tirada partenerului / partenerei ! Dar, hai să nu mai lungesc vorba….Mai bine “ne râdem” cu cei doi artiști de geniu :


dimanche 13 février 2011

Iar ne-ndrăgostim ! Dar s-o facem pe bune !

Suntem din nou în pragul unei sărbători-surogat, importată, ca multe alte lucruri, din "civilizata" Americă, unde comerțul cu suveniruri specifice acestei zile (inimioare, ursuleți de pluș, cupidoni, gablonzuri, etc.) i-a inspirat și pe "înapoiații" europeni care nu știu decât să profite de pe urma amorezilor de ocazie sau permanenți ! O agresivă campanie de promovare a acestei ocazii de golire a buzunarelor clienților mai mult sau mai puțin îndrăgostiți, (dar care țin cu tot dinadinsul să-și impresioneze partenerele  că, de, suntem în criză, suntem săraci dar în asemenea momente trebuie să ne întoarcem buzunarele pe dos -  ori suntem "boieri", ori nu mai suntem), este în plină desfășurare, în presa scrisă și audio-vizuală ! Așadar, dragi prieteni, pe locuri, fiți gata, îndrăgostiți-vă ! Dar, să nu ne uităm, totuși, propria noastră zi în care ne manifestăm, oficial, afecțiunea față de persoana iubită (Dragobetele), zi care, în ochii snobilor dâmbovițeni și nu numai, nu este la fel de "cool" ca Valentine`s-ul american. Să prețuim dragostea, iubirea, la adevărata lor valoare, să fim sinceri în primul rând cu noi înșine și să ne bucurăm pentru fiecare clipă petrecută în compania persoanei iubite. Adevăratele sentimente nu au nevoie de zile sau sărbători speciale pentru a fi împărtășite. Vă salut !